Leul și șoricelul
Într-o zi călduroasă, undeva în mijlocul savanei, leul cel mare și puternic dormea la umbra unui copac uriaș. Adia un vânt ușor, iar iarba se legăna domol. Păsările cântau liniștit, iar totul părea în armonie.
Deodată, dintr-o gaură mică din pământ, își scoase capul un șoricel curios. Era un șoricel mic, cu blănița gri și ochi negri ca două mărgele lucioase.
— Ce zi frumoasă! — își zise el.
— Cred că o să ies puțin la plimbare.
Șoricelul începu să alerge prin iarbă, să se cațere pe rădăcini și să miroasă tot ce întâlnea. Era atât de curios, încât nu și-a dat seama că se apropie de coada unui leu adormit.
Fără să știe ce face, șoricelul urcă pe spatele leului și începu să se joace cu coama lui bogată, trăgând firele de păr și chicotind vesel:
— Ce blană moale! Ce frumos e!
Leul, deranjat de gâdilături, deschise un ochi, apoi altul. Într-o clipă se ridică, răcnind cât îl țineau plămânii:
— RRRRRAAARGHH! Cine îndrăznește să mă trezească?!
Șoricelul îngheță de frică. Îi tremurau picioarele și abia mai putea vorbi.
— Iartă-mă, măria ta, nu am vrut! Eu… eu doar mă jucam!
Leul se uită la el mirat.
— Tu? Un șoricel mic și neputincios? Ai îndrăznit să te joci pe mine? Eu sunt regele animalelor!
— Știu… știu, domnule Leu, dar te rog, nu mă mânca! N-am vrut să te supăr!
Leul începu să râdă.
— Să te mănânc? Pe tine? Ar fi ca și cum aș mânca o boabă de orez. Pleacă, micuțule. Ești prea neînsemnat ca să mă satur de tine.
Șoricelul, ușurat, făcu o plecăciune adâncă.
— Mulțumesc, măria ta! Nu o să uit niciodată bunătatea ta. Poate într-o zi te voi ajuta și eu.
Leul zâmbi batjocoritor.
— Tu? Tu să mă ajuți pe mine? Asta chiar e bună!
Dar șoricelul spuse cu glas serios:
— Orice faptă bună se întoarce, chiar dacă vine de la cel mai mic dintre noi.
Leul ridică o sprânceană, dar nu zise nimic. Îi plăcu curajul micuțului.
— Bine, fugi acum. Nu vreau să te strivesc din greșeală.
Șoricelul dădu fuga spre gaură și dispăru.
Trecuseră câteva zile. Într-o dimineață, leul se plimba prin pădurea deasă. Soarele abia răsărise, iar roua încă strălucea pe frunze. Leul mergea mândru, cu pași mari, când deodată… ZBÂNG!
Un laț ascuns în iarbă îl prinse de picior și îl ridică în aer. Se trezi atârnând cu capul în jos, prins într-o plasă groasă de vânători.
— RAAAARGHH! — răcni el furios.
— Cine îndrăznește să mă prindă pe mine?!
Se zbătea, trăgea de funii, dar cu cât se lupta mai mult, cu atât plasa îl strângea mai tare. În scurt timp, leul obosi.
— Nu se poate… — mârâi el.
— Eu, regele animalelor, prins ca o pradă?
Tocmai atunci, din iarbă se auzi un foșnet ușor. Apăru șoricelul.
— Leule! Ce ți s-a întâmplat?
Leul îl privi rușinat.
— Am fost neatent și m-au prins vânătorii. Nici forța mea nu mă mai ajută acum.
Șoricelul își ridică boticul și zise:
— Ți-am spus că, într-o zi, te voi ajuta. Ține-te bine, măria ta!
Și fără să mai stea pe gânduri, șoricelul începu să roadă funiile groase ale plasei. Dinții lui mici se mișcau repede, iar firele începeau să se rupă unul câte unul.
— Ține-te tare, mai e puțin! — spuse el.
Leul, uimit, îl privea cu recunoștință.
După câteva minute, plasa cedă. Leul căzu pe pământ, liber din nou. Se ridică, își scutură coama și privi în jur.
— Ești un erou, micuțule! Nu-mi vine să cred!
Șoricelul zâmbi cu modestie.
— Ți-am spus că și cei mici pot fi de ajutor celor mari.
Leul își plecă fruntea.
— Ai dreptate. M-ai învățat o lecție prețioasă. De azi înainte, nu voi mai judeca pe nimeni după mărime sau putere.
Șoricelul chicoti.
— Vezi? În lume e loc pentru toți. Chiar și pentru un șoricel și un leu.
— De acum înainte ești prietenul meu — spuse leul cu glas cald.
— Iar prietenii mei vor fi mereu în siguranță.
Și, într-adevăr, din acea zi, leul și șoricelul au devenit cei mai buni prieteni. Se întâlneau deseori la copacul unde se cunoscuseră. Leul îi povestea aventurile lui din savană, iar șoricelul îi spunea ce se mai întâmpla în lumea micilor vietăți.
— Uite, leule, astăzi am văzut o familie de țestoase care traversa râul! — spunea șoricelul încântat.
— Și eu am speriat niște vânători care voiau să prindă o antilopă. Au fugit de s-au dus! — răspundea leul, mândru, dar zâmbind blând.
Așa au trăit mult timp în pace. Leul a învățat să respecte toate ființele, oricât de mici ar fi, iar șoricelul a înțeles că și cei mai curajoși au nevoie, uneori, de un ajutor neașteptat.
Într-o seară, privind apusul, șoricelul i-a spus:
— Ți-ai dat seama, leule, că totul s-a întâmplat pentru un motiv? Dacă nu te-ai fi arătat bun atunci, eu nu ți-aș fi putut salva viața.
Leul zâmbi.
— Adevărat. Faptele bune se întorc întotdeauna.
Și astfel, povestea lor s-a răspândit peste tot. Toate animalele din savană au aflat că prietenia și bunătatea nu țin de mărime, ci de inimă.
Morala:
Fiecare faptă bună aduce o altă faptă bună înapoi. Nimeni nu este prea mic ca să ajute și nimeni nu este prea mare ca să învețe.
SFÂRȘIT
